Înclin să cred!

 Înclin să cred că iubesc lumea, atât geografic, cât și pe oamenii ce o locuiesc și că urăsc lumea ca sistem de valori. Aceste două lucruri sunt ca un compas după care mă ghidez. Deși în mod real, evident că am tendința firească de a le inversa. Uitând că nordul este iubirea de oameni sau poate ca din cauza dezamăgirilor, îmi îndrept privirea spre sud, adică spre sistemul lumesc de gândire cu tendința de a-l adopta și de a-l face nordul după care mă ghidez. Bine că îl am pe Hristos, adevarata stea a nordului și centrul vieții mele. El a reușit să trăiască în echilibru perfect între a iubi lumea (creația, oamenii) și a ura lumea ca sistem de valori și principii. Îmi doresc să privesc mai mult la El și să învăț să mă ghidez după învățăturile Lui.

Clar!

E clar,
Cerul e albastru!
Marea e mare,

foto: Arhiva personala

Sarea-i sărată,
Mingea-i rotundă,
Dar inima?
cu inima cum ramane?

Dacă nu...!

Dacă nu ai avea aripi,
Nu ai simții mirosul de ploaie,
De iertare sau gustul de lacrimi.

photo: Andreea Alexandroni

Nu ai simții puterea unui zâmbet.
Și slăbiciunea unui pumn.
Dacă nu ai fi suflet,
Nu ai vedea țărână din care ești făcut
Nici norul care acoperă vremelnic
Soarele, mereu prezent.
Dacă n-ai avea puterea sau șansa
De a schimba în bine viața ta,
N-ai mai respira aerul pe care Dumnezeu
Ți-l oferă.
Dacă nu...
Atunci...
Dar tu ești,
Tu poți
Tu ai
Tot ce trebuie ca să zbori,
Să crezi,
Să iubești
Și să faci binele.
Poate singurul lucru ce-ți lipsește,
E voința.
Poate...
Căci dacă ești sincer/ă
Cu tine,
Și aceasta e acolo pe undeva, ascunsă.
Așa că ce mai aștepți?
Pune-te și sapa!
Fii minerul ce-și găsește propria comoara.
Și atunci când o găsești,
Zâmbește!
Să vadă și alții cat ești de bogat/a.

Să ai o zi frumoasă,
Până devi frumos/asă
Ca o zi senină.

Toate stelele!

Toate stelele vorbesc între ele în tăcere.

Numai luna-i zgomotoasă si plină de morocăneli. 

foto: arhiva personala a autorului

De ce exista soare?

Soarele e depresia stelelor. 

Soarele face sa dispară orice stea,

Soarele câteodată face si luna să dispară,

Soarele e un fel de magician

Fără baghetă și fără capă,

Fără gânduri și fără prea multe finețuri,

Soarele e ca apa de ploaie,

Spală orice secetă sau amintire

Și face ca întreaga noapte 

Să fie, doar un motiv de odihnă. 

Așa că stelele,

Trec neobservate, dinou.

Soarele e dușmanul declarat al stelelor,
Și ele nu fac rău nimanui,

Stelele doar vorbesc în tăcere și așteaptă

Ca tu sa privesti la cum strălucesc,

în speranța că vor sta cu tine și că nu se va face prea devreme

dimineață.

PS: Mai are și soarele calitați, 

Să nu-l judecăm prea aspru. 

O frunza!

foto: arhiva personala a autorului

O frunză, o idee bună
Un gând, o plăcere,
Un vers, o durere,
O lacrimă, cinci zâmbete
Și patru sâmbete.
O lună, trei copaci
Și două stele,
Uit de gânduri când privesc la ele.
O stare, zece pași
Și o sârutare.
Un zambet de copil și
O îmbrățișare.
Și mult soare!

...și cand te gandești că totul a plecat de la o frunză!

Inima

Foto: arhiva personala a autorului

Nu poți avea o inimă împărțită și să îți trăiești viața la maxim. Nu merge așa. Dacă inima ta e formată din bucațele, din frânturi, din pasiuni risipite, din lipsa de idealuri mai înalte, trăiesti haotic, împărțit și fără prea multă bucurie, plinătate sau plăcere. Nu uita că plăcerile trupului sunt una, și tânjirile inimii alta. Poți să încerci să îți umplii golul din inimă, tânjirea după afectiune, nevoia de a iubii si de a fi iubit cu câte plăceri trupești vrei, nu vei reuși. Pentru că inima e una și trupul alta. Totuși nu poți să le separi, nu poți să ignori pe unul și să ai grijă de cealaltă. Nu funcționează așa. Trupul are nevoie de suflet și sufletul se folosește de trup. Ele sunt în legatură strânsă. Sufletul, inima ta are nevoie de iubire și nu doar de iubirea aceea romantică, de iubire umană, de înțelegere, de bunătate de afecțiune, de cuvinte pline de esențe, nu doar de vorbe goale. De aceea trebuie să investești în suflet, să ai grija de inima ta. Oferă bunatate, iubire, afectiune, vorbe cu esență. Fii acel om pe care dorești să îl ai alături. Fii răspunsul la problemele acestei lumi. Vei fi împlinit, liniștit și mulțumit cu ce devii și uneori, foarte rar, vei cunoaște și tu oameni cu inima bună. Bucură-te! Ce semeni aceea vei culege. Dumnezeu e sus și vede tot! Nu te descuraja, cei răi sunt ca iarbă, se usucă și dispar. Azi sunt și mâine nu vor mai fi. Indiferent de cum artă ziua de azi, nu uita ca binele învinge întodeauna! Și asta-i un fapt, o realitate, nu un slogan. Așa că fii cu inima bună si fruntea sus!

Cuvintele!

Chestia cu cuvintele e că le poți aseza oriunde: în inimi, pe forumuri, pe hartie, în carti, pe pereți, în minte. Sunt imaterialul ce devine material. Sunt invizibilul ce se aude sau se vede. Cuvintele au putere. Cuvintele transformă realitați. Sunt cea mai muabilă componentă a eternitații. Vorba zboară, scrisul rămâne, ziceau vechii latini. Relevantă și pentru noi această afirmație, deși nici o vorbă nu zboară în vânt. Creatorul ține cont de vorbe mai mult ca și creația. Creația materială trece. Vorbele rămân.

Poți să creezi tumult sau lin. Poți face rău sau vorbi de bine. Poți să taci. Uneori e cea mai bună decizie și cel mai bun lucru ce poți să-l faci, dar și cel mai greu. Dacă înveți să taci înveți în timp despre tot esențialul necesar trăirii tale de aici și de dincolo de această viată. Tăcerea e de aur când vorbele sunt de plumb. Vorbele sunt de aur cand sunt spuse la momentul potrivit și în conjunctura favorabilă celui căruia îi sunt adresate. Cuvintele dor sau mângâie. La fel ca inima din care curg. Totuși nu putem fi îndeajuns de atenți cu ele și nu putem să exagerăm cu tăcerea. Un cuvânt potrivit și o tăcere necesară sunt două lucruri minunate ce poți să le faci la momentul oportun. Sincronizarea e totul. Sau cum zice un pasaj drag mie: "totul ține de vremuri și de împrejurări", până și cuvintele...


Foto: Arhiva personala a autorului

Despre tăcere!

Chiar dacă nu poți iubii,
Chiar dacă nu te poți jertfii,
Sigur poți să taci.
Dacă prostia și mândria ar vorbi,
Sigur ar striga cuvinte multe
și fără importanță.
Căci în lipsa de sens și scop
Ceea ce știm să facem
E să vorbim mult, prost
Și fără alt scop decât de a scoate sunete
Sau de a impresiona,
Când nu există nimic impresionant la noi.
Nu mă înțelege greșit

Îmi plac cuvintele,
Le ador,
Dar imi plac cuvintele cu esență, adevărate,
Acele metafore delicioase sau acele dume bune
Spuse cu inima lină,
Și mai nou îmi plac tăcerile.
Acele pauze care, uneori, dau mai mult sens existenței
Decât orice cuvânt.
Uneori...

Priveste un apus, un răsărit,
Un lac, o pădure
Și mai zi ceva;

Dacă încă mai ai lucruri multe de spus,
Mai ai un drum lung către casă.

PS: Să iubești cu fapta în tăcere este nobil,
Dar atât timp cât iubesti o femeie
Trebuie să folosești și cuvintele.

Foto: arhiva personala

Mierea!

Chiar dacă aş crede că noaptea nu-i prea lungă
Chiar dacă aş crede că viaţa nu-i prea scurtă,
Tot nu aş crede că totul e ca mierea
Sau ca-i degeaba şi amar ca fierea.

Foto: Arhiva personala a autorului

Totuşi nu aş crede în zile doar senine

Fără a exista furtuni şi sine
Care să nască în mine suspine,
Ce duc apoi la ape mai line
Şi la liman cu zâmbet şi coline.
Căci dacă viaţa ar avea doar soare
Ne-am risipi ca toamna prin hambare.
Da, nu am ştii ce înseamnă ploaie,
Dar nici nu am aprecia a razei straie
Ce ne îmbie şi ne dă o stare
La fel de dulce în amar,
Ca mierea!

Zborul!

Cum priveşti zborul,
când să zbori, nu poţi?
N-ai aripi,
sau ai plumb pe ele,

Foto: Arhiva personala a autorului

şi totul e o luptă.
Înaintezi şi speri
să nu se vadă
că te târeşti
şi ai franjuri la suflet.
Speri ca seninul de dincolo de nori,
să fie tot acolo,
şi soarele să strălucească;
Aşa ai auzit...
căci tu n-ai zburat,
nu ţi-ai luat zborul şi nici bilet de avion,
aşa că ai privit cerul doar de jos,
şi nori doar de dedesubt.

Cred în a doua și următoarele șanse!

Cred în a doua şi în următoarele şanse. Cred că un om merită şanse de reabilitare, de aer curat şi de cer senin, atât timp cât le vrea, atât timp cât regretă fumul, praful şi norii negrii din urmă, atât timp cât încă respiră şi atât timp cât tânjeşte după curăţie şi o viaţă mai bună, regretând trecutul cu regretul acela care lasă totul în urmă. Cred în şanse pentru păcătoşi ca şi mine. Nu cred în şanse pentru oameni care se consideră buni în ei înşiși sau care se cred superiori altora (vezi vameşul şi fariseul). Cred în restructurări, cred în schimbări complete de natură şi gândire, nu cred în poleieli, în vopseli, în purtarea de măşti frumoase peste feţe şi inimi urâte. Cred că Dumnezeu transformă şi mântuie mai degrabă un criminal, decât un ipocrit. Cred că cel neprihănit cade de șapte ori şi se ridică de opt ori. Adică se ridică de fiecare dată. Cred că omul ce a cunoscut mântuirea cade în genunchi şi fuge la Dumnezeu, ci nu de Dumnezeu, indiferent ce a făcut sau indiferent prin ce trece. Şi în final, afirm că cred că orice om binecuvăntat e produsul multiplelor şanse oferite de Dumnezeu. Iubiţi mila şi oferiţi atâtea sanse câte a-ți primit şi voi!

Imposibilul!

Imposibilul e graniţa dintre raţiune şi credinţă,
E limita pământeană a Cerului!
Imposibilul e posibil sau poate devenii posibil.
E coaja de pepene în care e ascuns miezul dulce şi fără sâmburi.
E posibil să crezi în imposibil,
Sau e posibil să crezi şi să faci imposibilul să dispară,
Ca un adevărat făcător de miracole.
Pentru că miracol e să crezi,
E lege să se întâmple,
Pentru că este scris, se va întâmpla..
Lasă imposibilul acolo unde-i e locul, adică în neant.
E posibil să crezi şi astfel totul să devină posibil,
Aşa că dacă ai posibilitatea să alegi,
Din tot ce poţi şi vrei să alegi,
Alege să crezi!

Steril

Un miner, o mină  

Și mina cu care desenez in mintea ta.
Caut în galerii de litere,
Ca sa iți aduc la suprafață ce citești!
Observ, privesc, citesc, caut,
în mine și în afară,
aur si diamante,
uneori argint,
cărbune mai puțin,
ca odată ars
lasă in urmă,
doar steril.





                                                                                                                                                                                                                       


                                                                                                                                                             

Strigăt pentru artă

Și-a pierdut arta frumusețea
sau a avut doar măști,

care să ne facă să credem ca e frumoasă?
Arta e o oglindă? O stare?
Ce e? De a devenit atât de abstractă și de ciudată?
În loc să ne arate frumusețea ei, își ridicî poalele în cap
Și ne arată urâțenia, 

Hidoșenia post-post modernă.
de ce omul, cand are mijloace sa arate frumosul
inclina sa scoata in evidenta uratul?
Nimic nu-i nou sub soare, dar...
Pe de alta parte media artificializeaza frumusetea
Adevarul e undeva la mijloc si este strivit de extreme
cum sa mai iasa la iveala , cand oricum e numit relativ?
Cate persoane, atatea puncte de vedere
 vederea noastra este punctiforma
De aia, nu mai vedem in ansamblu
Detalile conteaza
Si intregul e tot un detaliu, dar nu-l baga nimeni in seama
Toti suntem in aceeasi zeama
plutind, cautam idei
si in lipsa lor exprimam la nimereala orice
chiar si o dejectie si ca sa nu ne zica lumea scarbosi sau nesimtiti, sau mai rau:                                                            
lipsiti de talent sau inspiratie, ii spunem arta
si astfel etichetata fecala noastra e faina si cine-o vede altfel e de cacat !


                                                                                                                     sursa foto: tumblr.com

Compozitie

 Scriu, deci exist.

 Creez propozitii noi, din cuvinte vechi.

Marchez teritoriu dintre realitate si  fantezie prin semne de punctuatie.

 Demarchez teritoriu dintre sacru si  profan, il fac pe tot sacru.

 Reduc totul la esenta.

 Aplic un strat de ulei verbal pe panza  inimii si strig cu tacere , ca sa aduc  liniste .

 Destinul il descoperi sau ti-l faci,  important e sa-l nimeresti pe cel care ti  se potriveste.

 Strang zambete , pe care sa le ofer in  loc de flori si sambete pe care sa le  ofer celor dragi.

 Mi-e draga marea si sarea care da gust , adica sens, scop si directie.

 Ai tu plic pentru scrisoarea vietii tale, pe care o scrii uneori constient?

 Nu te teme daca nu intelegi uneori nimic, lumea ii abstracta si abjecta.

 Sperie-te daca ai impresia ca intelegi intodeauna totul, atunci sigur ai o problema in plus, fata de cele pe care  le aveai deja.

Si daca nu-ti place ceva, contraataca cu ceva mai bun. Toti suntem satui de critici .

Sa tragi concluzi, inseamna ca n-ai alceva de facut. Daca ai tragere de inima ,

Opreste-te, ofera bunatate si respira aer de munte.

In rest , toti suntem oameni , dar ce greu e sa fii om.

Poate de aia, nu ne iese la toti!

Tu macar. incearca !

Scrisul

Scriu in special cand suparat, trist, apasat sau ingandurat. Nu prea scriu cand sunt vesel. De multe ori veselia, pare o stare superficiala. Nu naste parca nici conflicte, nici idei profunde, nici vorbe de suflet si doar planuri si euforie. Pe cand tristetea are profunzime. Durerea da nastere in oameni cu caracter solid , la frumusete. Educa. Sigur in acelasi timp intarata, urateste, daca omul e slab. Despre suparare scrie in Biblie, ca duce numai la rau. Asa ca tot ce se aduna in mine. Toata valtoarea de ideii , de cuvinte, de emotii si de trairi, curge cel mai bine pe "hartie'' prin scris. Sangerez cuvinte si foile mi-au fost si balsam si pansament si posibilitati fara sfarsit. O coala alba e o lume care asteapta sa fie definita, redefinita sau creata . Pentru ca nu exista oprelisti si linii de demarcatie. Semnele de punctuatie sunt ca si zidurile, pot sa protejeze sau sa ingradeasca. Uneori, o fac pe amandoua. Si ce ramane intre... Tacerea, spatiului nefolosit. In arta japoneza de aranjare a floriilor, spatiul e la fel de important ca si floarea. Nu numai delimiteaza, ci si completeaza aranjamentul. La fel e si cu scrisul.
Cat despre cititul printre randuri, a-ti auzit. eu acum doar scriu printre, prin si cu randuri.
                                                                                                             
                                                                                                                           O zi senina !

sursa foto: tumblr.com

Mâine!

Mâine e o să facem toate lucrurile grozave ce ni le-am propus. Mâine, o să citim o carte, o să vedem filmul acela, o să gătim mâncarea aia specială la care ne gândim de mult. Mâine, o sâ facem o surpriză persoanei iubite. Mâine, o să ne apucăm să facem sport. Mâine, o să invățăm o limbă nouă. Mâine, o să iesim la plimbare cu bicicleta. Mâine, o să devenim mai sociabili. Mâine, o să pictăm. Mâine, o să scriem. Mâine, o să visăm. Mâine, o să bem cei 2 litrii de apă recomandați. Mâine, redecorăm camera, facem curat în dulap, vopsim ușa. Mâine, zâmbim. Mâine, spălăm covorul, dăm cu aspiratorul. Mâine, facem pizza aia cu prietenii. Mâine, invățăm să cântăm la chitara. Mâine, îi spunem că o iubim și îi cumpărăm flori. Mâine, îi spuneți că îl iubiți. Mâine, ne apucăm să invățăm un joc nou, un mod de exprimare nou. Mâine, ne imbogățim vocabularul. Știi de ce? Că mâine îi totul posibil! Mâine suntem invincibili si neobositi , mâine e un prezent mereu continuu și mâine nu ne cere decât vorbe. Mâine nu ne bate pe umeri să ne întrebe: de ce nu începi acum? Mâine nu ne doare, ca ieri. Mâine nu ne face să ne simtim frustrați. Mâine e mereu disponibil. Mâine e de treaba. Mâine ne asteaptă, după azi când de fapt ar trebui să facem toate acestea. Mâine e o iluzie ce pare mereu reală și ne cheamă ca un miraj, făcându-ne să uităm de capriciosul AZI. Mâine e chiar ce asteptăm cu toți. E visul nostru al tuturor, când de fapt singura zi în care trăim cu adevărat, e azi!                                                                                                                

Sensibilitatea si râul meu de cuvinte

Aș zice că am o sensibilitate aparte. O sensibilitate care mă face sa vad lumea asa cum o și scriu. Cu sinceritate, emotivitate, îndrăzneală, optimism și impulsivitate. E lumea văzută prin ochii mei și pusă în cuvinte. Sunt imaginile și trăirile mele. Câteodată , observațiile mele. Dar de multe ori cuvintele , doar curg. sunt ca un râu care iese din mine și se scurge prin taste, pe foaia virtuala. Pentru asta nu am explicație mai plauzibilă decât că e un dar. Dacă îi dar, nu pot decât să îl folosesc cât mai bine și mai înțelept posibil. Pentru multe lucruri care ies din mine, nici nu pot să-mi asum aprecierile voastre, nu că nu vreau, mi se pare nedrept , căci au ieșit prea ușor. Au curs. Am fost doar albia care a fost traversată și este traversată de un râu de cuvinte care uneori se revarsă și pe dinafara, produce inundații...  asa ca o sa le las sa curgă la intensitatea de care au nevoie ca sa aducă  viata și bucurie în jurul meu. Normal ca orice râu are nevoie de ploii ca sa nu sece. Ploii care sa ii mentina umplerea cu apa. De multe ori ploile mele de cuvinte vin de la Dătătorul darului meu , alte ori sunt cărțile. Întotdeauna va fi  Biblia ca izvor nesecat de inspirație, care vine chiar de la Creatorul și Binefăcătorul meu, Dătătorul oricărui dar bun și desăvârșit.
Aceeași sensibilitate care mă face sa vad lumea într-un mod aparte, mă face uneori și sa sufăr. Sau sa plang. Dar lacrimile, doar spală sufletul și-l lasă mai curat. Ma fac să mă simt în urma lor, ca o dimineață senină și răcoroasă de vară.
PS: Când nu mai știi ce sa faci, fi. Dacă e deșert la tine în suflet, cheamă ploaia... Ia Biblia și citește. Ia o carte care iți place și ... citește. Dacă vrei să vorbești frumos, dorește-ți o inimă curată.
PPS : Mulțumesc lui Dumnezeu pentru dar !                                                
                                                                                                          sursa imaginii: tumblr.com

CARTI LA REDUCERE ( PANA LA 80 % ) TRANSPORT GRATUIT PRIN CURIER

http://profitshare.ro/l/552929

carti la reducere si transport gratuit

http://profitshare.ro/l/547589