M-am luptat cu imboldul de a scrie ani
de zile. Si nopti la rand. Am zis ca e doar un moft. O emotie . O
nevoie, am realizat ca e, in timp. Treptat, atunci cand sufletul imi
amortea pentru ca nu-l lasam sa curga pe hartie. Am incercat sa ma
eschivez. Sa fug de cuvinte si de mine. Am incercat sa inec atat acest
rau ce curge in mine incat la un moment dat am devenit o balta . Fara
viata si statut . Sentimentele sau depus pe membrana inimii si pe
trup. Nevoia de a curge de a transmite mai departe, m-a facut ranced
si putred. Pana intr-o zi cand dupa multa vreme de cand o vazusem,
m-am intalnit cu iubirea. Cu zambetul si cu trairea intensa . Si dupa
vreo doi ani de destavilire. Timp in care au trecut o data cu apa
curata si gunoaiele, crengile, trunchiurile de copac si pet-urile ce
blocau izvorul sufletului meu. Am inceput sa scriu dinou. Sa las
cuvintele sa curga. Neingradite. De data aceasta pe monitor si de la
tastatura. Partea proasta ii ca iubirea a asistat la tot procesul de
curatire si a vazut mult gunoi , mult mal, multi busteni si multa
apa murdara. Partea buna e ca a ramas cu mine sa vada si apa curata. sursa pozei : http://wnderlst.tumblr.com/
