Toate stelele!

Toate stelele vorbesc între ele în tăcere.

Numai luna-i zgomotoasă si plină de morocăneli. 

foto: arhiva personala a autorului

De ce exista soare?

Soarele e depresia stelelor. 

Soarele face sa dispară orice stea,

Soarele câteodată face si luna să dispară,

Soarele e un fel de magician

Fără baghetă și fără capă,

Fără gânduri și fără prea multe finețuri,

Soarele e ca apa de ploaie,

Spală orice secetă sau amintire

Și face ca întreaga noapte 

Să fie, doar un motiv de odihnă. 

Așa că stelele,

Trec neobservate, dinou.

Soarele e dușmanul declarat al stelelor,
Și ele nu fac rău nimanui,

Stelele doar vorbesc în tăcere și așteaptă

Ca tu sa privesti la cum strălucesc,

în speranța că vor sta cu tine și că nu se va face prea devreme

dimineață.

PS: Mai are și soarele calitați, 

Să nu-l judecăm prea aspru. 

O frunza!

foto: arhiva personala a autorului

O frunză, o idee bună
Un gând, o plăcere,
Un vers, o durere,
O lacrimă, cinci zâmbete
Și patru sâmbete.
O lună, trei copaci
Și două stele,
Uit de gânduri când privesc la ele.
O stare, zece pași
Și o sârutare.
Un zambet de copil și
O îmbrățișare.
Și mult soare!

...și cand te gandești că totul a plecat de la o frunză!

Inima

Foto: arhiva personala a autorului

Nu poți avea o inimă împărțită și să îți trăiești viața la maxim. Nu merge așa. Dacă inima ta e formată din bucațele, din frânturi, din pasiuni risipite, din lipsa de idealuri mai înalte, trăiesti haotic, împărțit și fără prea multă bucurie, plinătate sau plăcere. Nu uita că plăcerile trupului sunt una, și tânjirile inimii alta. Poți să încerci să îți umplii golul din inimă, tânjirea după afectiune, nevoia de a iubii si de a fi iubit cu câte plăceri trupești vrei, nu vei reuși. Pentru că inima e una și trupul alta. Totuși nu poți să le separi, nu poți să ignori pe unul și să ai grijă de cealaltă. Nu funcționează așa. Trupul are nevoie de suflet și sufletul se folosește de trup. Ele sunt în legatură strânsă. Sufletul, inima ta are nevoie de iubire și nu doar de iubirea aceea romantică, de iubire umană, de înțelegere, de bunătate de afecțiune, de cuvinte pline de esențe, nu doar de vorbe goale. De aceea trebuie să investești în suflet, să ai grija de inima ta. Oferă bunatate, iubire, afectiune, vorbe cu esență. Fii acel om pe care dorești să îl ai alături. Fii răspunsul la problemele acestei lumi. Vei fi împlinit, liniștit și mulțumit cu ce devii și uneori, foarte rar, vei cunoaște și tu oameni cu inima bună. Bucură-te! Ce semeni aceea vei culege. Dumnezeu e sus și vede tot! Nu te descuraja, cei răi sunt ca iarbă, se usucă și dispar. Azi sunt și mâine nu vor mai fi. Indiferent de cum artă ziua de azi, nu uita ca binele învinge întodeauna! Și asta-i un fapt, o realitate, nu un slogan. Așa că fii cu inima bună si fruntea sus!

Cuvintele!

Chestia cu cuvintele e că le poți aseza oriunde: în inimi, pe forumuri, pe hartie, în carti, pe pereți, în minte. Sunt imaterialul ce devine material. Sunt invizibilul ce se aude sau se vede. Cuvintele au putere. Cuvintele transformă realitați. Sunt cea mai muabilă componentă a eternitații. Vorba zboară, scrisul rămâne, ziceau vechii latini. Relevantă și pentru noi această afirmație, deși nici o vorbă nu zboară în vânt. Creatorul ține cont de vorbe mai mult ca și creația. Creația materială trece. Vorbele rămân.

Poți să creezi tumult sau lin. Poți face rău sau vorbi de bine. Poți să taci. Uneori e cea mai bună decizie și cel mai bun lucru ce poți să-l faci, dar și cel mai greu. Dacă înveți să taci înveți în timp despre tot esențialul necesar trăirii tale de aici și de dincolo de această viată. Tăcerea e de aur când vorbele sunt de plumb. Vorbele sunt de aur cand sunt spuse la momentul potrivit și în conjunctura favorabilă celui căruia îi sunt adresate. Cuvintele dor sau mângâie. La fel ca inima din care curg. Totuși nu putem fi îndeajuns de atenți cu ele și nu putem să exagerăm cu tăcerea. Un cuvânt potrivit și o tăcere necesară sunt două lucruri minunate ce poți să le faci la momentul oportun. Sincronizarea e totul. Sau cum zice un pasaj drag mie: "totul ține de vremuri și de împrejurări", până și cuvintele...


Foto: Arhiva personala a autorului

Despre tăcere!

Chiar dacă nu poți iubii,
Chiar dacă nu te poți jertfii,
Sigur poți să taci.
Dacă prostia și mândria ar vorbi,
Sigur ar striga cuvinte multe
și fără importanță.
Căci în lipsa de sens și scop
Ceea ce știm să facem
E să vorbim mult, prost
Și fără alt scop decât de a scoate sunete
Sau de a impresiona,
Când nu există nimic impresionant la noi.
Nu mă înțelege greșit

Îmi plac cuvintele,
Le ador,
Dar imi plac cuvintele cu esență, adevărate,
Acele metafore delicioase sau acele dume bune
Spuse cu inima lină,
Și mai nou îmi plac tăcerile.
Acele pauze care, uneori, dau mai mult sens existenței
Decât orice cuvânt.
Uneori...

Priveste un apus, un răsărit,
Un lac, o pădure
Și mai zi ceva;

Dacă încă mai ai lucruri multe de spus,
Mai ai un drum lung către casă.

PS: Să iubești cu fapta în tăcere este nobil,
Dar atât timp cât iubesti o femeie
Trebuie să folosești și cuvintele.

Foto: arhiva personala