Înclin să cred!

 Înclin să cred că iubesc lumea, atât geografic, cât și pe oamenii ce o locuiesc și că urăsc lumea ca sistem de valori. Aceste două lucruri sunt ca un compas după care mă ghidez. Deși în mod real, evident că am tendința firească de a le inversa. Uitând că nordul este iubirea de oameni sau poate ca din cauza dezamăgirilor, îmi îndrept privirea spre sud, adică spre sistemul lumesc de gândire cu tendința de a-l adopta și de a-l face nordul după care mă ghidez. Bine că îl am pe Hristos, adevarata stea a nordului și centrul vieții mele. El a reușit să trăiască în echilibru perfect între a iubi lumea (creația, oamenii) și a ura lumea ca sistem de valori și principii. Îmi doresc să privesc mai mult la El și să învăț să mă ghidez după învățăturile Lui.

Clar!

E clar,
Cerul e albastru!
Marea e mare,

foto: Arhiva personala

Sarea-i sărată,
Mingea-i rotundă,
Dar inima?
cu inima cum ramane?

Dacă nu...!

Dacă nu ai avea aripi,
Nu ai simții mirosul de ploaie,
De iertare sau gustul de lacrimi.

photo: Andreea Alexandroni

Nu ai simții puterea unui zâmbet.
Și slăbiciunea unui pumn.
Dacă nu ai fi suflet,
Nu ai vedea țărână din care ești făcut
Nici norul care acoperă vremelnic
Soarele, mereu prezent.
Dacă n-ai avea puterea sau șansa
De a schimba în bine viața ta,
N-ai mai respira aerul pe care Dumnezeu
Ți-l oferă.
Dacă nu...
Atunci...
Dar tu ești,
Tu poți
Tu ai
Tot ce trebuie ca să zbori,
Să crezi,
Să iubești
Și să faci binele.
Poate singurul lucru ce-ți lipsește,
E voința.
Poate...
Căci dacă ești sincer/ă
Cu tine,
Și aceasta e acolo pe undeva, ascunsă.
Așa că ce mai aștepți?
Pune-te și sapa!
Fii minerul ce-și găsește propria comoara.
Și atunci când o găsești,
Zâmbește!
Să vadă și alții cat ești de bogat/a.

Să ai o zi frumoasă,
Până devi frumos/asă
Ca o zi senină.

Toate stelele!

Toate stelele vorbesc între ele în tăcere.

Numai luna-i zgomotoasă si plină de morocăneli. 

foto: arhiva personala a autorului

De ce exista soare?

Soarele e depresia stelelor. 

Soarele face sa dispară orice stea,

Soarele câteodată face si luna să dispară,

Soarele e un fel de magician

Fără baghetă și fără capă,

Fără gânduri și fără prea multe finețuri,

Soarele e ca apa de ploaie,

Spală orice secetă sau amintire

Și face ca întreaga noapte 

Să fie, doar un motiv de odihnă. 

Așa că stelele,

Trec neobservate, dinou.

Soarele e dușmanul declarat al stelelor,
Și ele nu fac rău nimanui,

Stelele doar vorbesc în tăcere și așteaptă

Ca tu sa privesti la cum strălucesc,

în speranța că vor sta cu tine și că nu se va face prea devreme

dimineață.

PS: Mai are și soarele calitați, 

Să nu-l judecăm prea aspru. 

O frunza!

foto: arhiva personala a autorului

O frunză, o idee bună
Un gând, o plăcere,
Un vers, o durere,
O lacrimă, cinci zâmbete
Și patru sâmbete.
O lună, trei copaci
Și două stele,
Uit de gânduri când privesc la ele.
O stare, zece pași
Și o sârutare.
Un zambet de copil și
O îmbrățișare.
Și mult soare!

...și cand te gandești că totul a plecat de la o frunză!

Inima

Foto: arhiva personala a autorului

Nu poți avea o inimă împărțită și să îți trăiești viața la maxim. Nu merge așa. Dacă inima ta e formată din bucațele, din frânturi, din pasiuni risipite, din lipsa de idealuri mai înalte, trăiesti haotic, împărțit și fără prea multă bucurie, plinătate sau plăcere. Nu uita că plăcerile trupului sunt una, și tânjirile inimii alta. Poți să încerci să îți umplii golul din inimă, tânjirea după afectiune, nevoia de a iubii si de a fi iubit cu câte plăceri trupești vrei, nu vei reuși. Pentru că inima e una și trupul alta. Totuși nu poți să le separi, nu poți să ignori pe unul și să ai grijă de cealaltă. Nu funcționează așa. Trupul are nevoie de suflet și sufletul se folosește de trup. Ele sunt în legatură strânsă. Sufletul, inima ta are nevoie de iubire și nu doar de iubirea aceea romantică, de iubire umană, de înțelegere, de bunătate de afecțiune, de cuvinte pline de esențe, nu doar de vorbe goale. De aceea trebuie să investești în suflet, să ai grija de inima ta. Oferă bunatate, iubire, afectiune, vorbe cu esență. Fii acel om pe care dorești să îl ai alături. Fii răspunsul la problemele acestei lumi. Vei fi împlinit, liniștit și mulțumit cu ce devii și uneori, foarte rar, vei cunoaște și tu oameni cu inima bună. Bucură-te! Ce semeni aceea vei culege. Dumnezeu e sus și vede tot! Nu te descuraja, cei răi sunt ca iarbă, se usucă și dispar. Azi sunt și mâine nu vor mai fi. Indiferent de cum artă ziua de azi, nu uita ca binele învinge întodeauna! Și asta-i un fapt, o realitate, nu un slogan. Așa că fii cu inima bună si fruntea sus!

Cuvintele!

Chestia cu cuvintele e că le poți aseza oriunde: în inimi, pe forumuri, pe hartie, în carti, pe pereți, în minte. Sunt imaterialul ce devine material. Sunt invizibilul ce se aude sau se vede. Cuvintele au putere. Cuvintele transformă realitați. Sunt cea mai muabilă componentă a eternitații. Vorba zboară, scrisul rămâne, ziceau vechii latini. Relevantă și pentru noi această afirmație, deși nici o vorbă nu zboară în vânt. Creatorul ține cont de vorbe mai mult ca și creația. Creația materială trece. Vorbele rămân.

Poți să creezi tumult sau lin. Poți face rău sau vorbi de bine. Poți să taci. Uneori e cea mai bună decizie și cel mai bun lucru ce poți să-l faci, dar și cel mai greu. Dacă înveți să taci înveți în timp despre tot esențialul necesar trăirii tale de aici și de dincolo de această viată. Tăcerea e de aur când vorbele sunt de plumb. Vorbele sunt de aur cand sunt spuse la momentul potrivit și în conjunctura favorabilă celui căruia îi sunt adresate. Cuvintele dor sau mângâie. La fel ca inima din care curg. Totuși nu putem fi îndeajuns de atenți cu ele și nu putem să exagerăm cu tăcerea. Un cuvânt potrivit și o tăcere necesară sunt două lucruri minunate ce poți să le faci la momentul oportun. Sincronizarea e totul. Sau cum zice un pasaj drag mie: "totul ține de vremuri și de împrejurări", până și cuvintele...


Foto: Arhiva personala a autorului