Inima

Foto: arhiva personala a autorului

Nu poți avea o inimă împărțită și să îți trăiești viața la maxim. Nu merge așa. Dacă inima ta e formată din bucațele, din frânturi, din pasiuni risipite, din lipsa de idealuri mai înalte, trăiesti haotic, împărțit și fără prea multă bucurie, plinătate sau plăcere. Nu uita că plăcerile trupului sunt una, și tânjirile inimii alta. Poți să încerci să îți umplii golul din inimă, tânjirea după afectiune, nevoia de a iubii si de a fi iubit cu câte plăceri trupești vrei, nu vei reuși. Pentru că inima e una și trupul alta. Totuși nu poți să le separi, nu poți să ignori pe unul și să ai grijă de cealaltă. Nu funcționează așa. Trupul are nevoie de suflet și sufletul se folosește de trup. Ele sunt în legatură strânsă. Sufletul, inima ta are nevoie de iubire și nu doar de iubirea aceea romantică, de iubire umană, de înțelegere, de bunătate de afecțiune, de cuvinte pline de esențe, nu doar de vorbe goale. De aceea trebuie să investești în suflet, să ai grija de inima ta. Oferă bunatate, iubire, afectiune, vorbe cu esență. Fii acel om pe care dorești să îl ai alături. Fii răspunsul la problemele acestei lumi. Vei fi împlinit, liniștit și mulțumit cu ce devii și uneori, foarte rar, vei cunoaște și tu oameni cu inima bună. Bucură-te! Ce semeni aceea vei culege. Dumnezeu e sus și vede tot! Nu te descuraja, cei răi sunt ca iarbă, se usucă și dispar. Azi sunt și mâine nu vor mai fi. Indiferent de cum artă ziua de azi, nu uita ca binele învinge întodeauna! Și asta-i un fapt, o realitate, nu un slogan. Așa că fii cu inima bună si fruntea sus!

Cuvintele!

Chestia cu cuvintele e că le poți aseza oriunde: în inimi, pe forumuri, pe hartie, în carti, pe pereți, în minte. Sunt imaterialul ce devine material. Sunt invizibilul ce se aude sau se vede. Cuvintele au putere. Cuvintele transformă realitați. Sunt cea mai muabilă componentă a eternitații. Vorba zboară, scrisul rămâne, ziceau vechii latini. Relevantă și pentru noi această afirmație, deși nici o vorbă nu zboară în vânt. Creatorul ține cont de vorbe mai mult ca și creația. Creația materială trece. Vorbele rămân.

Poți să creezi tumult sau lin. Poți face rău sau vorbi de bine. Poți să taci. Uneori e cea mai bună decizie și cel mai bun lucru ce poți să-l faci, dar și cel mai greu. Dacă înveți să taci înveți în timp despre tot esențialul necesar trăirii tale de aici și de dincolo de această viată. Tăcerea e de aur când vorbele sunt de plumb. Vorbele sunt de aur cand sunt spuse la momentul potrivit și în conjunctura favorabilă celui căruia îi sunt adresate. Cuvintele dor sau mângâie. La fel ca inima din care curg. Totuși nu putem fi îndeajuns de atenți cu ele și nu putem să exagerăm cu tăcerea. Un cuvânt potrivit și o tăcere necesară sunt două lucruri minunate ce poți să le faci la momentul oportun. Sincronizarea e totul. Sau cum zice un pasaj drag mie: "totul ține de vremuri și de împrejurări", până și cuvintele...


Foto: Arhiva personala a autorului

Despre tăcere!

Chiar dacă nu poți iubii,
Chiar dacă nu te poți jertfii,
Sigur poți să taci.
Dacă prostia și mândria ar vorbi,
Sigur ar striga cuvinte multe
și fără importanță.
Căci în lipsa de sens și scop
Ceea ce știm să facem
E să vorbim mult, prost
Și fără alt scop decât de a scoate sunete
Sau de a impresiona,
Când nu există nimic impresionant la noi.
Nu mă înțelege greșit

Îmi plac cuvintele,
Le ador,
Dar imi plac cuvintele cu esență, adevărate,
Acele metafore delicioase sau acele dume bune
Spuse cu inima lină,
Și mai nou îmi plac tăcerile.
Acele pauze care, uneori, dau mai mult sens existenței
Decât orice cuvânt.
Uneori...

Priveste un apus, un răsărit,
Un lac, o pădure
Și mai zi ceva;

Dacă încă mai ai lucruri multe de spus,
Mai ai un drum lung către casă.

PS: Să iubești cu fapta în tăcere este nobil,
Dar atât timp cât iubesti o femeie
Trebuie să folosești și cuvintele.

Foto: arhiva personala

Mierea!

Chiar dacă aş crede că noaptea nu-i prea lungă
Chiar dacă aş crede că viaţa nu-i prea scurtă,
Tot nu aş crede că totul e ca mierea
Sau ca-i degeaba şi amar ca fierea.

Foto: Arhiva personala a autorului

Totuşi nu aş crede în zile doar senine

Fără a exista furtuni şi sine
Care să nască în mine suspine,
Ce duc apoi la ape mai line
Şi la liman cu zâmbet şi coline.
Căci dacă viaţa ar avea doar soare
Ne-am risipi ca toamna prin hambare.
Da, nu am ştii ce înseamnă ploaie,
Dar nici nu am aprecia a razei straie
Ce ne îmbie şi ne dă o stare
La fel de dulce în amar,
Ca mierea!

Zborul!

Cum priveşti zborul,
când să zbori, nu poţi?
N-ai aripi,
sau ai plumb pe ele,

Foto: Arhiva personala a autorului

şi totul e o luptă.
Înaintezi şi speri
să nu se vadă
că te târeşti
şi ai franjuri la suflet.
Speri ca seninul de dincolo de nori,
să fie tot acolo,
şi soarele să strălucească;
Aşa ai auzit...
căci tu n-ai zburat,
nu ţi-ai luat zborul şi nici bilet de avion,
aşa că ai privit cerul doar de jos,
şi nori doar de dedesubt.

Cred în a doua și următoarele șanse!

Cred în a doua şi în următoarele şanse. Cred că un om merită şanse de reabilitare, de aer curat şi de cer senin, atât timp cât le vrea, atât timp cât regretă fumul, praful şi norii negrii din urmă, atât timp cât încă respiră şi atât timp cât tânjeşte după curăţie şi o viaţă mai bună, regretând trecutul cu regretul acela care lasă totul în urmă. Cred în şanse pentru păcătoşi ca şi mine. Nu cred în şanse pentru oameni care se consideră buni în ei înşiși sau care se cred superiori altora (vezi vameşul şi fariseul). Cred în restructurări, cred în schimbări complete de natură şi gândire, nu cred în poleieli, în vopseli, în purtarea de măşti frumoase peste feţe şi inimi urâte. Cred că Dumnezeu transformă şi mântuie mai degrabă un criminal, decât un ipocrit. Cred că cel neprihănit cade de șapte ori şi se ridică de opt ori. Adică se ridică de fiecare dată. Cred că omul ce a cunoscut mântuirea cade în genunchi şi fuge la Dumnezeu, ci nu de Dumnezeu, indiferent ce a făcut sau indiferent prin ce trece. Şi în final, afirm că cred că orice om binecuvăntat e produsul multiplelor şanse oferite de Dumnezeu. Iubiţi mila şi oferiţi atâtea sanse câte a-ți primit şi voi!

Imposibilul!

Imposibilul e graniţa dintre raţiune şi credinţă,
E limita pământeană a Cerului!
Imposibilul e posibil sau poate devenii posibil.
E coaja de pepene în care e ascuns miezul dulce şi fără sâmburi.
E posibil să crezi în imposibil,
Sau e posibil să crezi şi să faci imposibilul să dispară,
Ca un adevărat făcător de miracole.
Pentru că miracol e să crezi,
E lege să se întâmple,
Pentru că este scris, se va întâmpla..
Lasă imposibilul acolo unde-i e locul, adică în neant.
E posibil să crezi şi astfel totul să devină posibil,
Aşa că dacă ai posibilitatea să alegi,
Din tot ce poţi şi vrei să alegi,
Alege să crezi!