Despre tăcere!

Chiar dacă nu poți iubii,
Chiar dacă nu te poți jertfii,
Sigur poți să taci.
Dacă prostia și mândria ar vorbi,
Sigur ar striga cuvinte multe
și fără importanță.
Căci în lipsa de sens și scop
Ceea ce știm să facem
E să vorbim mult, prost
Și fără alt scop decât de a scoate sunete
Sau de a impresiona,
Când nu există nimic impresionant la noi.
Nu mă înțelege greșit

Îmi plac cuvintele,
Le ador,
Dar imi plac cuvintele cu esență, adevărate,
Acele metafore delicioase sau acele dume bune
Spuse cu inima lină,
Și mai nou îmi plac tăcerile.
Acele pauze care, uneori, dau mai mult sens existenței
Decât orice cuvânt.
Uneori...

Priveste un apus, un răsărit,
Un lac, o pădure
Și mai zi ceva;

Dacă încă mai ai lucruri multe de spus,
Mai ai un drum lung către casă.

PS: Să iubești cu fapta în tăcere este nobil,
Dar atât timp cât iubesti o femeie
Trebuie să folosești și cuvintele.

Foto: arhiva personala

Mierea!

Chiar dacă aş crede că noaptea nu-i prea lungă
Chiar dacă aş crede că viaţa nu-i prea scurtă,
Tot nu aş crede că totul e ca mierea
Sau ca-i degeaba şi amar ca fierea.

Foto: Arhiva personala a autorului

Totuşi nu aş crede în zile doar senine

Fără a exista furtuni şi sine
Care să nască în mine suspine,
Ce duc apoi la ape mai line
Şi la liman cu zâmbet şi coline.
Căci dacă viaţa ar avea doar soare
Ne-am risipi ca toamna prin hambare.
Da, nu am ştii ce înseamnă ploaie,
Dar nici nu am aprecia a razei straie
Ce ne îmbie şi ne dă o stare
La fel de dulce în amar,
Ca mierea!

Zborul!

Cum priveşti zborul,
când să zbori, nu poţi?
N-ai aripi,
sau ai plumb pe ele,

Foto: Arhiva personala a autorului

şi totul e o luptă.
Înaintezi şi speri
să nu se vadă
că te târeşti
şi ai franjuri la suflet.
Speri ca seninul de dincolo de nori,
să fie tot acolo,
şi soarele să strălucească;
Aşa ai auzit...
căci tu n-ai zburat,
nu ţi-ai luat zborul şi nici bilet de avion,
aşa că ai privit cerul doar de jos,
şi nori doar de dedesubt.

Cred în a doua și următoarele șanse!

Cred în a doua şi în următoarele şanse. Cred că un om merită şanse de reabilitare, de aer curat şi de cer senin, atât timp cât le vrea, atât timp cât regretă fumul, praful şi norii negrii din urmă, atât timp cât încă respiră şi atât timp cât tânjeşte după curăţie şi o viaţă mai bună, regretând trecutul cu regretul acela care lasă totul în urmă. Cred în şanse pentru păcătoşi ca şi mine. Nu cred în şanse pentru oameni care se consideră buni în ei înşiși sau care se cred superiori altora (vezi vameşul şi fariseul). Cred în restructurări, cred în schimbări complete de natură şi gândire, nu cred în poleieli, în vopseli, în purtarea de măşti frumoase peste feţe şi inimi urâte. Cred că Dumnezeu transformă şi mântuie mai degrabă un criminal, decât un ipocrit. Cred că cel neprihănit cade de șapte ori şi se ridică de opt ori. Adică se ridică de fiecare dată. Cred că omul ce a cunoscut mântuirea cade în genunchi şi fuge la Dumnezeu, ci nu de Dumnezeu, indiferent ce a făcut sau indiferent prin ce trece. Şi în final, afirm că cred că orice om binecuvăntat e produsul multiplelor şanse oferite de Dumnezeu. Iubiţi mila şi oferiţi atâtea sanse câte a-ți primit şi voi!

Imposibilul!

Imposibilul e graniţa dintre raţiune şi credinţă,
E limita pământeană a Cerului!
Imposibilul e posibil sau poate devenii posibil.
E coaja de pepene în care e ascuns miezul dulce şi fără sâmburi.
E posibil să crezi în imposibil,
Sau e posibil să crezi şi să faci imposibilul să dispară,
Ca un adevărat făcător de miracole.
Pentru că miracol e să crezi,
E lege să se întâmple,
Pentru că este scris, se va întâmpla..
Lasă imposibilul acolo unde-i e locul, adică în neant.
E posibil să crezi şi astfel totul să devină posibil,
Aşa că dacă ai posibilitatea să alegi,
Din tot ce poţi şi vrei să alegi,
Alege să crezi!

Steril

Un miner, o mină  

Și mina cu care desenez in mintea ta.
Caut în galerii de litere,
Ca sa iți aduc la suprafață ce citești!
Observ, privesc, citesc, caut,
în mine și în afară,
aur si diamante,
uneori argint,
cărbune mai puțin,
ca odată ars
lasă in urmă,
doar steril.





                                                                                                                                                                                                                       


                                                                                                                                                             

Strigăt pentru artă

Și-a pierdut arta frumusețea
sau a avut doar măști,

care să ne facă să credem ca e frumoasă?
Arta e o oglindă? O stare?
Ce e? De a devenit atât de abstractă și de ciudată?
În loc să ne arate frumusețea ei, își ridicî poalele în cap
Și ne arată urâțenia, 

Hidoșenia post-post modernă.
de ce omul, cand are mijloace sa arate frumosul
inclina sa scoata in evidenta uratul?
Nimic nu-i nou sub soare, dar...
Pe de alta parte media artificializeaza frumusetea
Adevarul e undeva la mijloc si este strivit de extreme
cum sa mai iasa la iveala , cand oricum e numit relativ?
Cate persoane, atatea puncte de vedere
 vederea noastra este punctiforma
De aia, nu mai vedem in ansamblu
Detalile conteaza
Si intregul e tot un detaliu, dar nu-l baga nimeni in seama
Toti suntem in aceeasi zeama
plutind, cautam idei
si in lipsa lor exprimam la nimereala orice
chiar si o dejectie si ca sa nu ne zica lumea scarbosi sau nesimtiti, sau mai rau:                                                            
lipsiti de talent sau inspiratie, ii spunem arta
si astfel etichetata fecala noastra e faina si cine-o vede altfel e de cacat !


                                                                                                                     sursa foto: tumblr.com